Vulnerabilitatea

Sunt perioade cand ajungem sa constatam ca suntem daramati, dezamagiti, deprimati sau chiar tulburati, ca ne aflam in contact direct cu propriile trairi, astfel incat se creeaza premisele compasiunii fata de sine. Aceste trairi de care fugim ne confera o forma personala si senzatia de vitalitate actuala. Numai contactul cu propriile trairi ne permite gasirea creativa a unor modalitati adaptate de satisfacere, iar nevoia ne scoate din atitudinea pasiva, de spectator al destinului personal deja hotarat, si ne impinge la o atitudine reparatorie fata de noi insine.
Indiferent de imprejurari si de modul de viata, care ne genereaza culpabilitatea, constatam, totusi, incercarea de a ne satisface nevoile umane.
Orice greseala este o incercare de dobandire a afectiunii celuilalt si reflecta incercarile noastre de a ne unii prin respect si atentie. Grija fata de noi insine se transforma intr-o grija fata de nevoile celuilalt care devin, prin interiorizare, false nevoi ale noastre, incat ajungem sa ne instrainam de propriile nevoi si trairi pana ajungem sa nu mai putem recunoaste dorintele veritabile.
Viata noastra este o permanenta incercare, in care facem tot ce putem mai bine in contextul intern psihic si extern social in care ne aflam.
Nevoile pe care incercam sa ni le satisfacem substitutiv, prin diferite modalitati, se dobandesc destul de greu, ajungand astfel la o sursa de stres, depresie si chiar la o pierdere a sensului si a vitalitatii, astfel incat mediul nostru intern devine ultimul protejat.
Ascultarea sentimentelor si a trairilor care ne definesc sensul personal este un exercitiu destul de rar, nu prin incercari, ci prin reusite. Atunci cand se intampla si prindem cate ceva din ceea ce suntem si dorim cu-adevarat, luam imediat distanta si ne consideram gandurile ca fiind „nebunesti“, pentru a nu ne destabiliza viata.
Uneori ne miram cum de un individ, dealtfel stabil si puternic psihic, se sinucide sau, altul, mai norocos, divorteaza de brava sa consoarta, pentru a se arunca in mrejele unei tinere necunoscute.
Dincolo de renumitul individ pe care ne dorim sa-l intruchipam se afla insa, individul vulnerabil care nu este catusi de putin „renumit“, model sau ideal. Cel vulnerabil nu atrage privirile, din contra, pare a le risipi si se afla intr-un deficit de atentie si afectiune.

Cel ideal care capteaza atentia si dorintele tuturor, este puternic si invulnerabil, avand menirea de stapanire a situatiilor care ar fi „doborat“ pe oricare altcineva.

Exprimarea nevoilor este un demers dificil chiar si in relatiile in care comunicarea onesta este sustinuta, celalalt trebuie sa stie ce nevoie avem, pentru ca ne cunoaste bine.

Numai exprimarea nevoilor poate conduce la satisfacerea acestora, daca nu ni se simte frustrarea si nevoia este un semn limpede ca ne este refuzata. Daca propria nevoie nu este intuita de celalalt, fara a fi exprimata, este o dovada a lipsei de afectiune, cu atat mai mult exprimarea nevoii devine zadarnica, devreme ce nevoia nu a fost satisfacuta fara a fi dezvaluita.

Uneori simtim nevoia reparatorie de a-l gratifica pe celalalt pentru ca ne-a suportat asa cum suntem.

Daca trebuintele nu sunt gratificate, individul devine frustrat si simte nevoia de a-l agresa pe celalalt prin judecati de valoare, mai bine zis prin comparare, prin care este invocat rolul „decisiv“ pe care il joaca in propria nefericire. Celalalt este blamat si devine responsabil, daca nu exclusiv, cel putin partial, al starii deplorabile in care se afla cel care acuza.