Avem timp?

Oare mai exista iubire adevarata si deschidere sufleteasca, in ziua de astazi? Din nefericire, realitatea este cu totul alta. Daca stam sa privim, oamenii sunt prea preocupati de traiul zilei de maine, mai exact de cariera, de partea materiala a vietii, incat sa isi creeze un viitor, pentru ca iubirea a ramas undeva uitata, si astfel, ajung sa divorteze sau sa se desparta de persoana iubita. Tot mai des, vezi persoane care decid sa mearga pe drumuri separate, pentru ca „asa este mai bine“, chiar daca ei nu-si doresc asa ceva, la cel mai mic impas iau aceasta hotarare, cum, ca ar fi cel mai bine sa isi vada fiecare de viata lui, pentru ca nu au puterea sa mai lupte. Mai zilele trecute am observat cum oamenii merg grabiti pe strada, sau altii, care mergeau agale, nepasatori sau chiar ganditori. Mi-am pus intrebarea: „Unde se grabesc? La ce se gandesc? La sanatate? La bani? La probleme?“.
As vrea sa vad multe schimbari in lumea noastra. Tot ceea ce mi-am dorit vreodata, ca om, a fost sa intalnesc alti oameni. Nu masini, nu roboti cu care sa comunic, ci, pe cineva care sa imi spuna ca lucrurile vor fi bune, pana la urma. Cineva care sa imi impartaseasca temerile. Cineva care sa imi raspunda la intrebari. Cineva care sa stie, ca si mine, lucrurile care imi sunt necesare… Cu totii suntem obisnuiti sa traim intr-o lume care depinde intotdeauna de altcineva sau mai exact de altceva. Fiecare avem idei, credem ca avem certitudinea ca stim ceea ce dorim de la viata, dar, totusi, mai mult sau mai putin ne lasam condusi, deoarece ne este teama sa luam atitudine. Majoritatea dintre noi traim intr-un stres continuu. Nu mai avem timp sa respiram adanc, sa ne bucuram de minunatiile din jurul nostru, sa traim clipa, sa ne relaxam zambind persoanelor care ne inconjoara.
Ne plangem de rautatea speciei umane, de lumea meschina in care traim, condamnam fatarnicia si demagogia, dar nu incercam sa schimbam nimic. Recunoastem greselile, dar ne este lene sa le corectam. Criticam noua generatie, dar nu realizam ca este asa din cauza noastra. Cati dintre parintii din ziua de astazi nu incearca sa suplineasca lipsa de timp petrecut alaturi de copiii lor prin bani, cadouri si mofturi? Cat de superficiala este viata in ochii unor tineri care au totul la indemana, mai putin afectiunea parinteasca? Nu cumva ar aprecia mai mult oamenii, viata si chiar lucrurile daca le-ar merita, daca le-ar castiga prin propriile forte? Parintii nu mai au timp pentru proprii lor copii, iar sotii pentru sotiile lor. Am ajuns sa traim in egoism pentru a renunta la micile noastre placeri sau tabieturi, nu mai sarim in ajutorul aproapelui nostru.
Laitmotivul „Ce stresat sunt!“ este rostit tot mai des, deoarece alergam sa rezolvam cat mai multe treburi si astfel nu mai avem timp nici chiar sa respiram. Si ajungem sa ne dam seama cu-adevarat ce inseamna sa fim stresati, numai atunci cand suntem epuizati, incat ajungem sa avem insomnii, cu gandul ca nu ne rezolvam sarcinile la job-ul care ne solicita, ajungem sa fim iritati, incat nu mai avem timp nici chiar sa-i ascultam pe ceilalti. O zi are 24 de ore, un an are 8.760 de ore, din care cele mai multe ore le risipim in activitatile cele mai marunte sau chiar la servici, pentru ca oamenii isi doresc tot mai mult cresterea performantelor profesionale, datorita zicalei „nu avem bani“. De fapt, nu avem timp pentru a face acei bani pe care ni dorim. Oricum cu cat avem, noi ne dorim tot mai mult… Mai exact, nu ne stabilim valorile fundamentale si drumul pe care vrem sa mergem in viata pentru a ne atinge obiectivele. Din observatiile mele sunt foarte putine persoane care au obiective clare si planuri precis stabilite.