Avem timp?

Oare mai exista iubire adevarata si deschidere sufleteasca, in ziua de astazi? Din nefericire, realitatea este cu totul alta. Daca stam sa privim, oamenii sunt prea preocupati de traiul zilei de maine, mai exact de cariera, de partea materiala a vietii, incat sa isi creeze un viitor, pentru ca iubirea a ramas undeva uitata, si astfel, ajung sa divorteze sau sa se desparta de persoana iubita. Tot mai des, vezi persoane care decid sa mearga pe drumuri separate, pentru ca „asa este mai bine“, chiar daca ei nu-si doresc asa ceva, la cel mai mic impas iau aceasta hotarare, cum, ca ar fi cel mai bine sa isi vada fiecare de viata lui, pentru ca nu au puterea sa mai lupte. Mai zilele trecute am observat cum oamenii merg grabiti pe strada, sau altii, care mergeau agale, nepasatori sau chiar ganditori. Mi-am pus intrebarea: „Unde se grabesc? La ce se gandesc? La sanatate? La bani? La probleme?“.
As vrea sa vad multe schimbari in lumea noastra. Tot ceea ce mi-am dorit vreodata, ca om, a fost sa intalnesc alti oameni. Nu masini, nu roboti cu care sa comunic, ci, pe cineva care sa imi spuna ca lucrurile vor fi bune, pana la urma. Cineva care sa imi impartaseasca temerile. Cineva care sa imi raspunda la intrebari. Cineva care sa stie, ca si mine, lucrurile care imi sunt necesare… Cu totii suntem obisnuiti sa traim intr-o lume care depinde intotdeauna de altcineva sau mai exact de altceva. Fiecare avem idei, credem ca avem certitudinea ca stim ceea ce dorim de la viata, dar, totusi, mai mult sau mai putin ne lasam condusi, deoarece ne este teama sa luam atitudine. Majoritatea dintre noi traim intr-un stres continuu. Nu mai avem timp sa respiram adanc, sa ne bucuram de minunatiile din jurul nostru, sa traim clipa, sa ne relaxam zambind persoanelor care ne inconjoara.
Ne plangem de rautatea speciei umane, de lumea meschina in care traim, condamnam fatarnicia si demagogia, dar nu incercam sa schimbam nimic. Recunoastem greselile, dar ne este lene sa le corectam. Criticam noua generatie, dar nu realizam ca este asa din cauza noastra. Cati dintre parintii din ziua de astazi nu incearca sa suplineasca lipsa de timp petrecut alaturi de copiii lor prin bani, cadouri si mofturi? Cat de superficiala este viata in ochii unor tineri care au totul la indemana, mai putin afectiunea parinteasca? Nu cumva ar aprecia mai mult oamenii, viata si chiar lucrurile daca le-ar merita, daca le-ar castiga prin propriile forte? Parintii nu mai au timp pentru proprii lor copii, iar sotii pentru sotiile lor. Am ajuns sa traim in egoism pentru a renunta la micile noastre placeri sau tabieturi, nu mai sarim in ajutorul aproapelui nostru.
Laitmotivul „Ce stresat sunt!“ este rostit tot mai des, deoarece alergam sa rezolvam cat mai multe treburi si astfel nu mai avem timp nici chiar sa respiram. Si ajungem sa ne dam seama cu-adevarat ce inseamna sa fim stresati, numai atunci cand suntem epuizati, incat ajungem sa avem insomnii, cu gandul ca nu ne rezolvam sarcinile la job-ul care ne solicita, ajungem sa fim iritati, incat nu mai avem timp nici chiar sa-i ascultam pe ceilalti. O zi are 24 de ore, un an are 8.760 de ore, din care cele mai multe ore le risipim in activitatile cele mai marunte sau chiar la servici, pentru ca oamenii isi doresc tot mai mult cresterea performantelor profesionale, datorita zicalei „nu avem bani“. De fapt, nu avem timp pentru a face acei bani pe care ni dorim. Oricum cu cat avem, noi ne dorim tot mai mult… Mai exact, nu ne stabilim valorile fundamentale si drumul pe care vrem sa mergem in viata pentru a ne atinge obiectivele. Din observatiile mele sunt foarte putine persoane care au obiective clare si planuri precis stabilite.

Starea de inferioritate

Nevoia de dominare si incapacitatea de ocupare „simetrica“ este efectul de fond al instabilitatii de asemanare, datorita trairilor produse printr-un nivel scazut de autostima, comunicarea nu poate fi autentica si astfel apare acel sentiment de inferioritate.
O cauza principala a acestui sentiment este provocata chiar de familie, care izoleaza individul, atat prin structura cat si prin efecte.
In ziua de azi, persoanele se evita reciproc, comunica fara sa poata stabili punti de contact, coeziunea necesara, atat in contextul public cat mai ales, in familie. De aceea, viata psihica devine un complex de masuri ofensive si defensive, prin care individul incearca sa se adapteze lipsei de comunicare autentica. Adaptare care incepe din perioada timpurie, cea a copilariei.
Persoanele care fac parte din categoria sentimentului de inferioritate sunt cele pesimiste, deoarece pesimistul se afla in acea situatie de incapacitate de-a rezolva anumite sarcini, determinand sovaiala, timiditate, chiar si inchidere de sine, cautand sprijin in incertitudinea generala pe care o resimte.
Inferioritatea este constitutiva fiind constientizata ca sentiment de neimplinire si insecuritate, care stimuleaza permanent la adaptare, gandire prospectiva si actiune.
Orice act de vointa se sprijina pe sentimentul de neimplinire, de inferioritate si are ca scop obtinerea de satisfactie si multumire, insa aceste scopuri cum ar fi: increderea, fidelitatea, sinceritatea si dragostea sunt cerinte stabilite prin criteriul comunitar.
Uneori aceste sentimente de inferioritate, impinge individul spre gasirea unui scop care sa-i asigure redobandirea superioritatii.
Anumite persoane recurg la agresivitate in vederea obtinerii de superioritate, iar persoanele care sunt agresate, in incercarea de a-si depasi sentimentul de slabiciune, devin anxiosi, precauti, lipsiti de incredere in ei insisi si chiar in ceilalti.
Cea mai binevoitoare este neutralitatea, fiind rezultatul capacitatii de tolerare, fara a induce in relatie o presiune represiva.
Nesiguranta personala este incompatibila cu neutralitatea, deoarece determina nevoia de asigurare personala prin influentarea interlocutorului.

Vulnerabilitatea

Sunt perioade cand ajungem sa constatam ca suntem daramati, dezamagiti, deprimati sau chiar tulburati, ca ne aflam in contact direct cu propriile trairi, astfel incat se creeaza premisele compasiunii fata de sine. Aceste trairi de care fugim ne confera o forma personala si senzatia de vitalitate actuala. Numai contactul cu propriile trairi ne permite gasirea creativa a unor modalitati adaptate de satisfacere, iar nevoia ne scoate din atitudinea pasiva, de spectator al destinului personal deja hotarat, si ne impinge la o atitudine reparatorie fata de noi insine.
Indiferent de imprejurari si de modul de viata, care ne genereaza culpabilitatea, constatam, totusi, incercarea de a ne satisface nevoile umane.
Orice greseala este o incercare de dobandire a afectiunii celuilalt si reflecta incercarile noastre de a ne unii prin respect si atentie. Grija fata de noi insine se transforma intr-o grija fata de nevoile celuilalt care devin, prin interiorizare, false nevoi ale noastre, incat ajungem sa ne instrainam de propriile nevoi si trairi pana ajungem sa nu mai putem recunoaste dorintele veritabile.
Viata noastra este o permanenta incercare, in care facem tot ce putem mai bine in contextul intern psihic si extern social in care ne aflam.
Nevoile pe care incercam sa ni le satisfacem substitutiv, prin diferite modalitati, se dobandesc destul de greu, ajungand astfel la o sursa de stres, depresie si chiar la o pierdere a sensului si a vitalitatii, astfel incat mediul nostru intern devine ultimul protejat.
Ascultarea sentimentelor si a trairilor care ne definesc sensul personal este un exercitiu destul de rar, nu prin incercari, ci prin reusite. Atunci cand se intampla si prindem cate ceva din ceea ce suntem si dorim cu-adevarat, luam imediat distanta si ne consideram gandurile ca fiind „nebunesti“, pentru a nu ne destabiliza viata.
Uneori ne miram cum de un individ, dealtfel stabil si puternic psihic, se sinucide sau, altul, mai norocos, divorteaza de brava sa consoarta, pentru a se arunca in mrejele unei tinere necunoscute.
Dincolo de renumitul individ pe care ne dorim sa-l intruchipam se afla insa, individul vulnerabil care nu este catusi de putin „renumit“, model sau ideal. Cel vulnerabil nu atrage privirile, din contra, pare a le risipi si se afla intr-un deficit de atentie si afectiune.

Cel ideal care capteaza atentia si dorintele tuturor, este puternic si invulnerabil, avand menirea de stapanire a situatiilor care ar fi „doborat“ pe oricare altcineva.

Exprimarea nevoilor este un demers dificil chiar si in relatiile in care comunicarea onesta este sustinuta, celalalt trebuie sa stie ce nevoie avem, pentru ca ne cunoaste bine.

Numai exprimarea nevoilor poate conduce la satisfacerea acestora, daca nu ni se simte frustrarea si nevoia este un semn limpede ca ne este refuzata. Daca propria nevoie nu este intuita de celalalt, fara a fi exprimata, este o dovada a lipsei de afectiune, cu atat mai mult exprimarea nevoii devine zadarnica, devreme ce nevoia nu a fost satisfacuta fara a fi dezvaluita.

Uneori simtim nevoia reparatorie de a-l gratifica pe celalalt pentru ca ne-a suportat asa cum suntem.

Daca trebuintele nu sunt gratificate, individul devine frustrat si simte nevoia de a-l agresa pe celalalt prin judecati de valoare, mai bine zis prin comparare, prin care este invocat rolul „decisiv“ pe care il joaca in propria nefericire. Celalalt este blamat si devine responsabil, daca nu exclusiv, cel putin partial, al starii deplorabile in care se afla cel care acuza.

Octavian Paler – Avem timp

Avem timp pentru toate.
Sa dormim, sa alergam in dreapta si-n stanga,
sa regretam c-am gresit si sa gresim din nou,
sa-i judecam pe altii si sa ne absolvim pe noi insine,
avem timp sa citim si sa scriem,
sa corectam ce-am scris, sa regretam ce-am scris,
avem timp sa facem proiecte si sa nu le respectam,
avem timp sa ne facem iluzii si sa rascolim prin cenusa lor mai tarziu.
Avem timp pentru ambitii si boli,
sa invinovatim destinul si amanuntele,
avem timp sa privim norii, reclamele sau un accident oarecare,
avem timp sa ne-alungam intrebarile, sa amanam raspunsurile,
avem timp sa sfaramam un vis si sa-l reinventam,
avem timp sa ne facem prieteni, sa-i pierdem,
avem timp sa primim lectii si sa le uitam dupa-aceea,
avem timp sa primim daruri si sa nu le-ntelegem.
Avem timp pentru toate.
Nu e timp doar pentru putina tandrete.
Cand sa facem si asta - murim.
Am invatat unele lucruri in viata pe care vi le impartasesc si voua !!
Am invatat ca nu poti face pe cineva sa te iubeasca
Tot ce poti face este sa fii o persoana iubita.
Restul ... depinde de ceilalti.
Am invatat ca oricat mi-ar pasa mie
Altora s-ar putea sa nu le pase.
Am invatat ca dureaza ani sa castigi incredere
Si ca doar in cateva secunde poti sa o pierzi
Am invatat ca nu conteaza CE ai in viata
Ci PE CINE ai.
Am invatat ca te descurci si ti-e de folos farmecul cca 15 minute
Dupa aceea, insa, ar fi bine sa stii ceva.
Am invatat ca nu trebuie sa te compari cu ceea ce pot altii mai bine sa faca
Ci cu ceea ce poti tu sa faci
Am invatat ca nu conteaza ce li se intampla oamenilor
Ci conteaza ceea ce pot eu sa fac pentru a rezolva
Am invatat ca oricum ai taia
Orice lucru are doua fete
Am invatat ca trebuie sa te desparti de cei dragi cu cuvinte calde
S-ar putea sa fie ultima oara cand ii vezi
Am invatat ca poti continua inca mult timp
Dupa ce ai spus ca nu mai poti
Am invatat ca EROI sunt cei care fac ce trebuie, cand trebuie
Indiferent de consecinte
Am invatat ca sunt oameni care te iubesc
Dar nu stiu s-o arate
Am invatat ca atunci cand sunt suparat am dreptul sa fiu suparat
Dar nu am dreptul sa fiu si rau
Am invatat ca prietenia adevarata continua sa existe chiar si la distanta
Iar asta este valabil si pentru iubirea adevarata
Am invatat ca, daca cineva nu te iubeste cum ai vrea tu
Nu inseamna ca nu te iubeste din tot sufletul.
Am invatat ca indiferent cat de bun iti este un prieten
Oricum te va rani din cand in cand
Iar tu trebuie sa-l ierti pentru asta.
Am invatat ca nu este intotdeauna de ajuns sa fii iertat de altii
Cateodata trebuie sa inveti sa te ierti pe tine insuti
Am invatat ca indiferent cat de mult suferi,
Lumea nu se va opri in loc pentru durerea ta.
Am invatat ca trecutul si circumstantele ti-ar putea influenta personalitatea
Dar ca TU esti responsabil pentru ceea ce devii
Am invatat ca, daca doi oameni se cearta, nu inseamna ca nu se iubesc
Si nici faptul ca nu se cearta nu dovedeste ca se iubesc.
Am invatat ca uneori trebuie sa pui persoana pe primul loc
Si nu faptele sale
Am invatat ca doi oameni pot privi acelasi lucru
Si pot vedea ceva total diferit
Am invatat ca indiferent de consecinte
Cei care sunt cinstiti cu ei insisi ajung mai departe in viata
Am invatat ca viata iti poate fi schimbata in cateva ore
De catre oameni care nici nu te cunosc.
Am invatat ca si atunci cand crezi ca nu mai ai nimic de dat
Cand te striga un prieten vei gasi puterea de a-l ajuta.
Am invatat ca scrisul
Ca si vorbitul
Poate linisti durerile sufletesti
Am invatat ca oamenii la care tii cel mai mult
Iti sunt luati prea repede ...
Am invatat ca este prea greu sa-ti dai seama
Unde sa tragi linie intre a fi amabil, a nu rani oamenii si a-ti sustine parerile.
Am invatat sa iubesc
Ca sa pot sa fiu iubit.

08 Mai 2006

Descoperirea emotionala

Fiecare experienta impartasita, da posibilitatea ca partenerii sa verifice daca au puncte de atractie comune, daca sunt compatibili. Daca li se pare ca au o multime de lucruri in comun, vor incepe sa-si exploreze reciproc aspiratiile si visele, sa vada daca pot impartasi un viitor impreuna.
Oamenii sunt atrasi de cei care le sunt asemanatori din punct de vedere al valorilor si normelor socio-culturale sau al statulului profesional, dar si de cei care le sunt diferiti. Partenerii apreciaza si diferentele sau ceea ce nu regasesc in ei insisi dar descopera in ceilalti .
Pe masura ce relatia evolueaza partenerii nu raman la fel. Fiecare are ritmul sau de dezvoltare emotionala si socio-profesionala. Nevoile se schimba, precum si relatia. Gusturile se schimba si tot astfel se schimba si prioritatile. De multe ori schimbarile aduc odata cu ele si stari tensionale.
In perioadele de acomodare la noile conditii, partenerii au pentru un timp sentimentul ca nu se cunosc atat de bine pe cat au crezut. Adesea ei spun ca au din ce in ce mai putine lucruri in comun, cu atat mai putin visurile de la inceput. Chiar daca visurile sunt diferite pentru un timp, nu inseamna ca nu vor deveni comune pe viitor. Cand ambii parteneri se schimba si „cresc“ impreuna, poate fi o experienta de imbogatire atat a personalitatii cat si a vietii de cuplu.
Compatibilitatea nu este ceva ce ai de la inceput, este ceva ce obtii in timp ce inaintezi in relatie. Aceasta se bazeaza pe dorinta de a coopera si de a lucra impreuna.

Partenerii au nevoie sa simta siguranta ca ei construiesc ceva impreuna, ceva ce are sens. Este important sa asculti ce-l multumeste pe celalalt. Toate cuplurile sunt in acord sau dezacord cu aceleasi lucruri: modul in care sunt gestionate resursele financiare, impartirea sarcinilor, ingrijirea si educarea copiilor, petrecerea timpului impreuna, viata sexuala.
Motivul pentru care cele mai multe cupluri divorteaza este acela ca partenerii evolueaza separat si nu mai sunt atenti la dorintele celuilalt. Monotonia, ignoranta sau implicarea insuficienta ii fac pe parteneri sa uite sa mai fie draguti unul cu celalalt.
Evitati formulari de genul: „fii dragut cu mine“ sau‚ „fii mai iubitoare“. Cererile pot sa sune in felul urmator: hai sa ne plimbam, adu-mi un ceai la pat, cumpara-mi flori, spune-mi ca ma iubesti, fa-mi un masaj, ajuta-ma sa aranjez masa, ia-ma in brate, suna-ma la servici, sa ne uitam impreuna la un film, sa ne intalnim on line in timpul zilei’’, etc.
In timp, va fi mai usor sa cereti si sa primiti ceea ce doriti si veti renunta la alternarea zilelor iar cererile si satisfacerea dorintelor vor deveni obisnuinta in viata de zi cu zi.