Comunicarea in cuplu

Se intampla ceva..., un lucru pe care l-am vazut toti la altii sau chiar la noi insine de-a lungul existentei noastre, adica, atunci cand doua persoane au aceleasi afinitati sau valori, faptul acesta devine, o sursa de apropiere intre ele. Se dezvolta o atractie ce are la baza o anumita asociere, adica are un continut socioafectiv variat. Aceste persoane ajung sa interactioneze intr-un fel particular, numai al lor, prin cuvinte, imagini, gesturi, semne, simboluri. Comunicarea dintre aceste doua persoane care formeaza un cuplu, le va angaja pe acestea total. Adica, va intra in combinatie toata incarcatura lor afectiva, psihica si comportamentala.
In cuplu, o comunicare reala presupune un cod interiorizat, ceva comun, numai celor doi. Chiar si limbajul nonverbal de exprimare (mimica, privirea, intonatia vocii, ritmul vorbirii, gesturile, miscarea si atitudinea corpului, comportamentul) poate primi un anume stil. As mai putea adauga ca, in comunicarea afectiva din cuplu, canalele „vizibile“ domina cuvintele. Comportamentul partenerilor este mai semnificativ decat ceea ce ei spun. Gesturile lor primesc valoare de mesaj. Cei doi nu pot sa nu comunice. In functie de context, chiar si tacerea devine un mesaj cu sensuri diferite.
Putem spune ca exista un cuplu, numai in momentul in care ei comunica afectiv si se atrag, fapt pentru care intervine si convergenta de opinii, valori si o anume afinitate. Daca aceasta afinitate va scade, comunicarea reciproca se va limita doar la informatii de simpla convietuire: „Ce mancam azi“, „ai platit rata?“.
Contactele dintre doi oameni cresc in conditiile acordului dintre ei si scad in urma dezacordului. Convergenta in atitudini ii face pe oameni sa se caute, sa-si vorbeasca, in timp ce dezacordul pe teme de principiu conduce, la evitarea contactelor. Atractia interpersonala, este si cauza si efect al comunicarii.
Cu cat atractia este mai puternica, cu atat exista si dorinta de a mentine in echilibru si comunicarea dintre ei, precum si comportamentele dezirabile ale fiecaruia: ei ii place sa i se aduca flori si sa i se spuna povesti la culcare – asadar, el ii va aduce flori si ii va spune povesti. Asta, pentru ca se iubesc si le este bine impreuna.


Pastrarea echilibrului unui cuplu sau restabilirea acestuia poate lua forme diferite. Poate fi vorba despre apropierea celor doua personalitati apartinand fiecaruia, gratie cresterii personale a unuia sau a ambilor parteneri. Are loc o ajustare reciproca a comportamentelor, ne adaptam fiecare celuilalt, nevoilor lui (ei). Sau se mai intampla sa scada importanta acordata evenimentului care a dus la cearta. In cazul in care primele doua esueaza, poate avea loc reducerea intensitatii relatiei afective. Adica temperatura iubirii scade. Ceea ce va diminua si nevoia de comunicare.



Cuplul se formeaza cu pasi mici. Printr-o diversitate de actiuni si prin asumarea unor roluri de catre parteneri. Nu este ceva spontan, nu vine de la sine, se construieste. Debutul relatiei de cuplu poate fi marcat de prezenta unei stari de exuberanta afectiva si de iubire.
Majoritatea oamenilor sunt sociabili. Singuratatea este ceva pasager, o exceptie. Pe fondul nevoii de afiliere, apare si atractia, acea relatie preferentiala cu reversul ei negativ, adica respingerea.
Atractia dintre doi oameni poate fi o premisa, dar poate fi si rezultat al afilierii... Este necesara de o anumita cantitate de atractie si asemanari.
Iubirea poate debuta exploziv si poate scadea in intensitate, ajungand sa se stinga. Partenerii nu-i pot controla evolutia, dar pot sa se lase purtati de ea intr-un mod firesc. Sa vrei sa controlezi evolutia relatiei este destul de obositor. Poate genera tensiuni interioare suplimentare nedorite.
Dragostea depinde de propriul nostru interior, de confortul acestuia. Iar in relatia cu partenerul, este de dorit sa pastram regulile cuplului si sa respectam individualitatea celuilalt. Iubirea poate evolua odata cu timpul fara sa se degradeze. Ea poate creste. Sentimentul de la inceput se poate transforma intr-o traire profunda si durabila si poate constitui pentru parteneri liantul si cheia durabilitatii cuplului lor. IUBIREA SE CONSTRUIESTE, SE ALIMENTEAZA, SE SOLIDIFICA IN TIMP.



Prea multa tacere distruge intimitatea, pana la banal. Dar si sa spui prea multe...
Fiecare om, barbat sau femeie, intra in relatie de cuplu cu un bagaj important – propria istorie personala. Ea se reflecta in atitudini, comportamente, deprinderi, ritm personal, dar si prin valori personale, interese, sperante, asteptari, perspectiva asupra viitorului.
Problemele din prezent sunt, cel mai adesea, explicate de problemele trecutului. Numai ca acestea nu sunt asa de usor de scos la lumina. De aceea, comunicare dintre cei doi este esentiala.
Un cuplu repeta acelasi raport cu aceleasi deficiente de comunicare pana cand reuseste sa afle ce model se ascunde in spatele acestor repetitii. La un nivel mai profund, gasim un anumit model de iubire. Accente care cad mai degraba pe propria persoana sau pe celalalt, cu consecinte imediate asupra sentimentului de valorizare proprie in relatie cu celalalt. Este un model construit in relatie directa cu iubirea parentala, in care se regasesc cel putin doua planuri: modelul de iubire oferit de proprii parinti, ca adulti, si modelul de iubire al copilului fata de figurile parintilor.
Atunci cand unul se recunoaste in celalalt, sau prin compensare (completare), relatia de cuplu se produce la intersectia celor doua istorii prin suprapunerea elementelor comune.
Nu exista suprapuneri perfecte si nici completari perfecte, cum nu exista nici cupluri perfecte.
Exista o tensiune perpetua, care face ca lucrurile sa mearga mai departe sau sa se rupa.
Relatia de cuplu este ceva de construit tot timpul in virtutea acestei tensiuni. Monotonia in viata de cuplu nu inseamna neaparat ca tensiunea a disparut. Nu exista retete, ci exista prezenta alaturi de celalalt, fara a te pierde pe tine, exista cunoastere a celuilalt si a propriilor nevoi, exista curiozitate si exista surpriza, la fel cum exista si obisnuinte si renuntari.
Nu cred ca exista exemplu mai bun decat dansul. Pentru ca dansul sa fie placut pentru amandoi protagonistii e nevoie de prezenta fiecaruia pe propriile picioare. Atunci cand unul il strange in brate pe celalalt prea tare, miscarea ambilor este prea incomodata.
A comunica inseamna a impartasi, iar impartasirea emotiilor si ideilor este exact unul dintre motivele de a fi un cuplu.